Politica de retragere și retur
Drepturile tale ca consumator, conform OUG nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor. Ultima actualizare: 5 octombrie 2026.
1. Dreptul de retragere
Ca regulă generală, ai dreptul să te retragi dintr-un contract încheiat la distanță în termen de 14 zile, fără să justifici decizia. Termenul curge de la data încheierii contractului.
2. Excepția pentru conținutul digital
Jurnalul T.P.V., Kitul SOS Emoțional și Pachetul T.P.V. sunt conținut digital furnizat imediat, fără suport material. Conform art. 16 lit. m) din OUG nr. 34/2014, dreptul de retragere nu se aplică dacă livrarea a început cu acordul tău prealabil expres și cu confirmarea că ai luat la cunoștință pierderea dreptului de retragere.
Acest acord îl dai în checkout, bifând căsuța: „Sunt de acord ca accesul la conținutul digital să înceapă imediat și confirm că, odată cu livrarea, îmi pierd dreptul de retragere de 14 zile.” Fără această bifă comanda nu poate fi finalizată.
3. Servicii (sesiuni 1 la 1)
Pentru serviciile plătite, te poți retrage în 14 zile de la încheierea contractului. Dacă ai cerut în mod expres ca sesiunile să înceapă în acest termen, vei plăti proporțional serviciile deja prestate. După prestarea completă a serviciului, cu acordul tău expres, dreptul de retragere nu mai poate fi exercitat. Evaluarea CADOU de 45 de minute este gratuită și nu implică nicio plată.
4. Cum te retragi
Trimite-ne o declarație clară (e-mail la [email protected]) sau formularul-tip de mai jos, înainte de expirarea termenului.
5. Rambursarea
Atunci când retragerea este aplicabilă, rambursăm toate sumele primite în cel mult 14 zile de la data la care am fost informați, folosind aceeași metodă de plată, fără costuri suplimentare pentru tine.
6. Probleme tehnice
Dacă un fișier nu se deschide sau nu ai primit accesul, scrie-ne și îți trimitem materialele din nou sau găsim împreună o soluție.
7. Formular-tip
Formular-tip de retragere (se completează și se trimite doar dacă dorești să te retragi din contract)
Către: Simona Popa, e-mail [email protected], telefon +40 749 574 631
Prin prezenta vă notific cu privire la retragerea mea din contractul referitor la: ____________________
Comandat la data: __________ / Primit la data: __________
Numele consumatorului: ____________________
Adresa consumatorului: ____________________
Semnătura (doar dacă formularul este trimis pe hârtie): __________
Data: __________
Evaluarea CADOU de 45 de minute
O întâlnire 1 la 1, gratuită și online, în care ne uităm împreună la ce trăiești acum și la următorul pas potrivit pentru tine.
1 la 1 · online, pe Zoom · fără obligații